Cu credință, creare

Calatoria

  Era o zona apriga, plina de nisip, iar Abel umbla deja de trei saptamani in acest mediu ostil cautand o oaza de apa, care sa-i sature setea si sa-i umple speranta. Umbla cu ochii inchisi deoarece transpiratia ii cadea pe ochii care nu mai suportau nici o alta picatura de apa plina de saruri, iar singurele ganduri erau cele la Mia cu care trebuia sa se intalneasca peste trei saptamani la vulcanul stins Subere.

   Soarele mai avea sa fie pe cer inca vreo doua ore, iar el marii pasul pentru ca se gandea ca o sa il prinda noaptea fara sa beie apa si pe langa asta era si cam in urma cu programa pe care si-o propuse de acasa, cand plin de orgoliu se rasti la tatal lui si ii spuse ca nu are nevoie de bicicleta lui, ca e destul de puternic si de voios ca sa ajunga la timp pe jos si acum ii parea rau de impulsivitatea de care il puse in situatia asta. Prins in valtoarea gandurilor si concentranduse doar sa-si mentina directia dreapta el nu simti schimbarile .

    Dintr-o data o rafala de vant care nu-l mai lasa sa inainteze, iar in clipa urmatoare o tornada care il ridica si il rotea ca pe o carpa intr-o masina de spalat care stoarce hainele cu atata energie, ca-l facu sa-si piarda cunostinta...

  Cand se trezi speriat , ca a pierdut timpul fiind inconstient, se uita la soare si isi dadu seama ca soarele este cam in acelasi loc, dar isi imagina ca a trecut o zii sau poate doua si dintr-o data observa ca este intr-o vana, iar in jurul lui sunt numai lemne. Cand sa se ridice simti ca corpul ii e plin de durere de la aterizarea care nu a fost cea mai placuta isi imagina el, se porni sa urce pe duna ca sa poata observa pe unde e cand observa o casa darapana din aceeasi cauza din care el umbla tot indoit ca si cum ar fi foasta ceva batran blegos de pe la el din sat se gandi el, in timp ce gasi intrarea ca sa intre in casa sa beie apa.

  In casa nu gasi doar vechituri si un butoi langa o oglinda, fugi repede sa deschida butoiul in care el gasi apa si isi scufunda capul si bau destula incat sa-i umple tot corpul, dar cand isi ridica capul vazu in oglinda ca e plin de riduri si isi pierdu calmul. Abel incepu sa urle ca un descreierat si sa loveasca tot prin casa, pana se asaza jos incepu sa planga cu capul plin de ganduri la Mia minute in sir.

  Dupa vreo cincisprezece minute auzi vocea Miei, dar crezu ca isi imagineaza, dar cand isi ridica capul ea era in fata lui la fel de ridatasi cu parul gri ca si el, care sari in picioare si o imbratisa si o saruta lung...