Calatoria
Era o zona
apriga, plina de nisip, iar Abel umbla deja de trei saptamani in acest mediu
ostil cautand o oaza de apa, care sa-i sature setea si sa-i umple speranta.
Umbla cu ochii inchisi deoarece transpiratia ii cadea pe ochii care nu mai
suportau nici o alta picatura de apa plina de saruri, iar singurele ganduri
erau cele la Mia cu care trebuia sa se intalneasca peste trei saptamani la
vulcanul stins Subere.
Soarele mai
avea sa fie pe cer inca vreo doua ore, iar el marii pasul pentru ca se gandea
ca o sa il prinda noaptea fara sa beie apa si pe langa asta era si cam in urma
cu programa pe care si-o propuse de acasa, cand plin de orgoliu se rasti la tatal
lui si ii spuse ca nu are nevoie de bicicleta lui, ca e destul de puternic si
de voios ca sa ajunga la timp pe jos si acum ii parea rau de impulsivitatea de
care il puse in situatia asta. Prins in valtoarea gandurilor si concentranduse
doar sa-si mentina directia dreapta el nu simti schimbarile .
Dintr-o
data o rafala de vant care nu-l mai lasa sa inainteze, iar in clipa urmatoare o
tornada care il ridica si il rotea ca pe o carpa intr-o masina de spalat care
stoarce hainele cu atata energie, ca-l facu sa-si piarda cunostinta...
Cand se
trezi speriat , ca a pierdut timpul fiind inconstient, se uita la soare si isi
dadu seama ca soarele este cam in acelasi loc, dar isi imagina ca a trecut o
zii sau poate doua si dintr-o data observa ca este intr-o vana, iar in jurul
lui sunt numai lemne. Cand sa se ridice simti ca corpul ii e plin de durere de
la aterizarea care nu a fost cea mai placuta isi imagina el, se porni sa urce
pe duna ca sa poata observa pe unde e cand observa o casa darapana din aceeasi
cauza din care el umbla tot indoit ca si cum ar fi foasta ceva batran blegos de
pe la el din sat se gandi el, in timp ce gasi intrarea ca sa intre in casa sa
beie apa.
In casa nu
gasi doar vechituri si un butoi langa o oglinda, fugi repede sa deschida
butoiul in care el gasi apa si isi scufunda capul si bau destula incat sa-i
umple tot corpul, dar cand isi ridica capul vazu in oglinda ca e plin de riduri
si isi pierdu calmul. Abel incepu sa urle ca un descreierat si sa loveasca tot
prin casa, pana se asaza jos incepu sa planga cu capul plin de ganduri la Mia
minute in sir.
Dupa vreo
cincisprezece minute auzi vocea Miei, dar crezu ca isi imagineaza, dar cand isi
ridica capul ea era in fata lui la fel de ridatasi cu parul gri ca si el, care
sari in picioare si o imbratisa si o saruta lung...
Comentarii
Trimiteți un comentariu